Un lac de la marginea oraşului Satu Mare a ajuns o groapă de gunoi. Apa în care se aflau peşti şi raţe sălbatice a fost invadată de stufăriş, iar oamenii străzii şi-au făcut aici culcuş. Autorităţile locale ar vrea să transforme zona într-un loc de promenadă, dar spun că nu pot investi, pentru că jumătate din lac are alt proprietar.

În urmă cu 25 de ani, Lacul Cubic era pentru sătmăreni unul dintre locurile preferate de ieşire în aer liber. Cu timpul, însă, molozul şi gunoaiele au pus stăpânire pe fosta oază de linişte.

În urmă cu câteva zile, Lacul Cubic a fost scena unui incendiu de vegetaţie, iar persoanele vinovate nu au fost găsite nici până acum.

În urma incendiului au ars două hectare de vegetaţie uscată. Cauza incendiului – foc lăsat în aer liber nesupravegheat de persoane necunoscute.

Primăria din Satu Mare ar vrea să-i redea lacului frumuseţea de altădată, însă ar putea amenaja doar jumătate din zonă. Cealaltă aparţine Episcopiei Romano-Catolice. Autorităţile ar fi dispuse să ofere o sumă pentru administrarea întregii zone.

Dorel Coica, primarul municipiului Satu Mare: „Noi avem un proiect de reabilitare, dar din păcate jumătate a fost retrocedat Bisericii Romano Catolice. Am discutat cu ei. Şi aşteptăm acum din partea dânşilor. Ori ni-l cedează nouă să implementăm proiectul acesta sau fiecare îşi face pe partea lui.”

În ultimii ani, Primăria Satu Mare a curăţat de mai multe ori luciul de apă şi a interzis accesul căruţelor şi maşinilor care aduceau gunoi. Toate tentativele de a păstra curat Lacul Cubic au fost, însă, sortite eşecului.

Sursa: aici

Rate this post

Leave a Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

× Transport moloz?